Clasa măștii se alege după cât de periculos e praful și cât de mult din el trebuie oprit. EN 149 definește trei trepte, iar diferența dintre ele nu e confortul, ci procentul de particule reținute.

FFP1, FFP2 sau FFP3

FFP1 reține în jur de 80% din particule și e pentru praf nepericulos: șlefuit lemn, ciment, lucrări de amenajare. FFP2 trece de 94% și e treapta pentru pulberi cu efect asupra sănătății, inclusiv praf de lemn de esență tare, ciment fin și fibre minerale. FFP3 depășește 99% și e cea pentru substanțe toxice, azbest, mucegai și pulberi cu risc biologic.

Supapa de expirație

Supapa scoate aerul cald și umed, deci masca se poartă mai ușor ore întregi și ochelarii se aburesc mai puțin. Aerul expirat iese însă nefiltrat, ceea ce înseamnă că o mască cu supapă protejează purtătorul, nu și pe cei din jur, și nu se folosește acolo unde produsul sau pacientul trebuie protejat de purtător.

Etanșarea pe față decide totul. Barba sau părul prins sub margine creează un canal prin care aerul ocolește filtrul, iar clasa înscrisă pe mască devine irelevantă.