Deși se spune că „nu haina face pe om”, uneori garderoba poate comunica mai mult decât ne-am aștepta fie că vorbim despre incaltamintea de protectie de genul unei perechi de bocanci de protectie sau despre îmbrăcăminte! Când vine vorba despre menținerea imaginii unei companii, rolul garderobei nu ar trebui neglijat. În acest sens, uniformele sunt un exemplu ideal. Dincolo de trese, epoleți, halate medicale sau de bucătar, îmbrăcămintea de lucru poate fi ușor asociată cu un anumit domeniu de activitate.
În special pentru logistică și transport, uniforma adecvată nu joacă doar rolul de imbracaminte de protectie, ci poate poate contribui la organizarea, confortul și siguranța lucrătorilor, și bineînțeles, la consolidarea identității companiei. Din fericire, cerințele de confort și siguranță pot fi ușor atinse fără a sacrifica aspectul sau funcționalitatea.
Prin urmare, ce aspecte trebuie să avem în vedere la alegerea unui echipament de protectie de genul uniformei de lucru pentru transport, logistică și munca în depozite?
1. Materialul
Pentru munca în logistică, la alegerea materialului ideal trebuie luate în calcul: natura muncii prestate, condițiile de lucru, riscurile implicate, și bineînțeles, un nivel de confort cât mai mare.
Bumbacul de densitate mare este o alegere adecvată: respirabil, hipoalergenic și confortabil, bumbacul este ușor de personalizat atât prin brodare, serigrafie sau transfer termic.
Poliesterul este mai elastic, ușor și rezistent la rupere, dar mai puțin respirabil și rezistent la abraziune decât bumbacul.
Tercotul din bumbac și poliester combină avantajele acestora, fiind alegerea cea mai populară pentru îmbrăcămintea de protecție și de lucru destinată utilizării intense.
Tesatura de bumbac, poliester si tercot
2. Croiala
Cusăturile triple dau croielii o rezistență crescută la stres mecanic
Atât rezistența, cât și confortul pentru utilizator depind de o croială solidă. Întăriturile din cordura sau spandex pot oferi un plus de durabilitate zonelor predispuse la uzură. De asemenea, cusăturile duble sau triple contribuie la rezistența materialului, în special la activitatea fizică intensă, iar capsele și fermoarele din metal prelungesc durata de utilizare a uniformei.
Productivitatea la locul de muncă este strâns legată de confortul oferit de îmbrăcămintea de lucru; de aceea, îmbrăcămintea poate fi cu o măsură mai mare, pentru a permite o libertate crescută de mișcare. Munca la temperaturi scăzute, în aer liber sau în spații frigorifice necesită o barieră de protecție suplimentară; îmbrăcămintea de lucru termoizolată trebuie să fie îndeajuns de călduroasă, dar să permită și un grad crescut de mobilitate la activități fizice solicitante.
3. Stilul
Deși de cele mai multe ori accentul se pune pe funcționalitate, nici estetica nu poate fi neglijată. Un plus de atenție la design-ul ales pentru îmbrăcămintea de lucru poate da un plus de profesionalism. Dincolo de clasicul gri sau bleumarin, paleta de culori aleasă ar trebui să reflecte identitatea și valorile companiei; pentru o vizibilitate sporită, se pot încorpora accente de culori contrastante sau elemente reflectorizante.
Pentru o mai bună organizare, uniformele de lucru pot fi codificate pe culori, în funcție de departamentul care trebuie echipat. Cu ajutorul serigrafiei sau broderiei, îmbrăcămintea de lucru se poate personaliza cu sigla companiei. Desigur, o tentă individuală poate da un plus de diversitate echipei: ecusoanele personalizate, imprimate sau brodate cu numele angajaților sunt o alegere excelentă. Dorel trebuie să poată fi ușor de identificat în cadrul echipei
4. Calitatea
În mod evident, prețul este corelat cu calitatea materialului și croielii. Îmbrăcămintea de lucru de înaltă calitate se uzează mai greu, păstrează un aspect profesionist mai mult timp, și se poate dovedi o investiție excelentă pe termen lung.
Revenind la zicala "Nu haina face pe om", putem totuși adăuga că...haina face afacerea! Cu o echipare corespunzătoare și un plus de atenție la alegerea îmbrăcăminții de lucru, se poate obține un look la fel de profesionist ca și echipa care îl poartă!