Dorim să vă informăm că, din cauza sărbătorilor pascale catolice, este posibil să existe întârzieri în livrarea comenzilor plasate în perioada 28.03.2024 - 02.04.2024. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și vă mulțumim pentru înțelegere.

Munca în mediul exterior: Cum să te protejezi de tunete și fulgere?

Munca în mediul exterior: Cum să te protejezi de tunete și fulgere?
Muncitorii care efectuează sarcini în mediul exterior sunt expuși la multe pericole, spre exemplu fulgere (pot provoca răni foarte grave, chiar și deces). Deși, de multe ori acest pericol este trecut cu vedere și este considerat un simplu pericol profesional. Conștientizarea a ceea ce înseamnă fulgerele și cât de dăunătoare sunt pentru oamenii este primul pas în a proteja muncitorii.

Potrivit OSHA (Occupational Safety and Health Administration), în Statele Unite, peste 300 de persoane sunt lovite de fulger în fiecare an și, din păcate, multe dintre acestea mor. Din nefericire, și în țara noastră au existat decese provocate din aceasta cauza. Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme spune că în România, între 1999 și 2015 au fost 40 de victime pe an. Numărul acesta a scăzut, și în prezent sunt aproximativ 20 de persoane care mor în fiecare an din cauza trăsnetelor. 

Cei care lucrează în mediul exterior și sunt înconjurați de obiecte metalice, materiale conductoare sunt expuși la fulgere. Activitățile care implică un risc mare de apariție a fulgerelor sunt:

- manevrare echipamente grele (exp: macarale, buldozere); 
- construcții (munca pe acoperiș);
- munca la stâlpii de electricitate;
- manipulare sau depozitare explozibil;
- defrișări; 
- agricultură;
- întreținere / amenajare gazon;
- munca pe aeroport;
- munca pe plajă / piscină (salvamari). 

Fulgerul este o scânteie de electricitate în atmosferă între nori și sol. Furtunile vin întotdeauna însoțite de fulgere. Înainte de a lucra afară este important să verifici prognoza meteo și să ai în vedere viteza vântului, care poate indica apariția furtunilor. 

OSHA General Duty Clause 5(a)(1) Fiecare angajator trebuie să asigure angajaților un loc de muncă în siguranță, fără a pune viața în pericol. 

 În timpul furtunilor sau vântului puternic, OSHA interzice: 

- munca pe schele;
- montare pereți;
- utilizare macara. 

Lucrările pe schele pot continua în măsura în care există o persoană calificată din punct de vedere profesional și confrimă că activitatea se poate desfășura în siguranță. 

Pentru o protecție cât mai mare, casa trebuie să fie dotată cu paratrăsnet - este un obiect metalic asemănător unei tije, care se amplasează pe cel mai înalt punct al unei structuri cum ar fi o clădire, o navă sau chiar un copac; acesta este conectat electric prin intermediul unui fir sau a unui conductor electric pentru a interacționa cu pământul prin intermediul unui electrod și astfel se formează împământarea. 

Mașina este un loc bun să te adăpostești. Dacă te afli într-un automobil în mișcare în timpul unei furtuni este, totuși, recomandat să tragi pe dreapta, pentru a evita un accident prin descărcarea energiei fulgerului într-un pneu al mașinii. 

DE REȚINUT! 
După ce auzi tunete, nu utiliza telefonul cu fir, doar în caz de urgență. Telefoanele mobile pot fi utilizate în siguranță. 

Angajatorul are datoria să le furnizeze informații angajaților referitoare la vreme nefavorabillă și cum trebuie să se procedeze exact pentru a evita accidentele. Oamenii sunt cel mai frecvent loviți de fulger la începutul sau la sfârșitul unei furtuni, când consideră că se pot deplasa în siguranță. 

Dacă muncitorii sunt prinși afară în timpul unei furtuni fără un loc în care să se retragă, NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) recomandă următoarele măsuri de precauție pentru a reduce riscul de a fi loviți de fulger:

- Este posibil ca fulgerul să lovească cele mai înalte obiecte, astfel că nu trebuie să stai în preajma: copacilor, stâlpilor de energie electrică, macaralelor, scărilor, schelelor, releelor de telefonie mobilă. Evită zonele deschise, cum ar fi câmpurile. Nu sta niciodată întins pe jos. 

- Adăpostește-te într-o zonă cu copaci mici, înconjurați de copaci înalți sau într-o vale, șanț. A se evita apa (râuri, lacuri), nu atrage fulgere, dar este un bun conductor de electricitate. 

- Evită cabrurile de electricitate, gardurile. Fulgerul se poate infiltra în metal. Stai departe de obiecte metalice, suprafețe care pot avea electricitate. Evită să te adăpostești în magazii, pavilioane apicole, corturi, deoarece nu asigură o protecție adecvată împotriva fulgerelor. 

- Încălțămintea cu talpă de cauciuc nu oferă protecție împotriva fulgerelor. 

În concluzie, munca în mediul exterior presupune și situații mai puțin plăcute, cum este vremea instabilă. De aceea, este important să te adăpostește în locuri corespunzătoare pentru te proteja de fulgere. 

Articol preluat și tradus în limba română din engleză, Sursă de informare 

Inspirat din articol 1 și articol 2 
Postarea urmatoare Postarea anterioara

Suport clienti Luni - Vineri , 8 - 16.30

comercial@tresa.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!